miercuri, 29 octombrie 2014

Locurile noastre sfinte - Sfânta Anastasia Romana – 29 octombrie

Mănăstirea athonită a Cuviosului Grigorie (Grigoriou) 
păstrează o parte din moaştele Sfintei Anastasia Roman


Parasclisul cu hramul Sfânta Anastasia Romana din aceeşi mănăstire athonită

vineri, 24 octombrie 2014

Oare Dumnezeu mă iubeşte şi pe mine?

Oare Dumnezeu mă iubeşte şi pe mine? Pentru că nu are nici un motiv să mă iubească, decât că sunt creaţia Lui. De ce suferă Dumnezeu pentru căderile oamenilor? Tare mult mă frământă aceste întrebări şi nu are cine să mă lămurească. Slava lui Dumnezeu că existaţi!
Liliana


DRAG COPIL, DRAG,

Citind şi recitind scurtul tău mesaj, Liliana, a năvălit în mine o durere pe care mă străduiesc să o descifrez. Mă doare afirmaţia ta că Dumnezeu "nu are nici un motiv sa te iubească"! Oare ce mă doare în ea?

Unde-i sinceritate, acolo-i darul lui Dumnezeu.

Un preot zicea că s-ar bucura să aibă o casă de sticlă, să vadă toată lumea ce face el. Un cuvânt îndrăzneţ, un cuvânt frumos. Da, să te poţi prezenta oriunde şi oricand cu ceea ce eşti, cu interiorul tău şi cu exteriorul tău, pentru că viaţa din exterior este o proiectare a vieţii din interior. Aşa că dacă ai o aşezare bună sufletească, proiectezi şi in afară ceea ce ai înăuntru şi e excepţional.
Unde-i sinceritate, acolo-i darul lui Dumnezeu. Dacă eşti sincer iţi vorbeşte Dumnezeu prin omul acela de la care aştepţi cuvântul lui Dumnezeu.
Domnul Hristos are nevoie de o inimă curată ca să Se descopere, atât cât poate omul să înţeleagă din ceea ce este Mântuitorul, aşa încât cel dintâi lucru pe care trebuie să-l facem este să insistăm pentru curăţia inimii.
(Extras din Părintele Teofil PărăianVeniți de luați bucurie)

IPS Mitropolit Serafim - Despre nevoința duhovnicescă

Clik pe imagine

miercuri, 15 octombrie 2014

Invitațe la Hram

Duminică, 19 Octombrie 2014 vom sărbători Hramul bisericii din Parla, începând cu ora 9, 15. Slujba va fi săvârșită de către Preasfințitul Ignatie Mureșanul dimpreună cu un sobor de preoți.

Vă așteptăm cu drag la această Sărbătoare a comunității noastre românești din Parla.

Pr. Vasile-Eugen Barz

sâmbătă, 11 octombrie 2014

PILDA SEMANATORULUI

Iubiti credinciosi, ati auzit astazi ca s-a citit in Sfanta Biserica despre  pilda semanatorului. Deci vom spune putin din talcuirea acesteia, ca sa nu ingreunam auzurile dumneavoastra cu prea multe cuvinte.

Mai intai sa facem aici o intrebare : Oare pentru care pricina Mantuitorul, cand a spus pilda cu semanatorul, n-a aratat cine este acest semanator ? Ci a trecut pilda la a treia fata, zicand : Iesit-a semanatorul sa samene samanta sa.

Dar n-a aratat : Iesit-a dreptul sau sfantul cutare sau proorocul cutare sau apostolul cutare sa samene samanta sa. Sau iesit-am Eu sa saman samanta cea buna a cuvantului. Pentru care pricina nu s-a spus numele Sau ?

Pentru ca cel dintai semanator al Evangheliei este Insusi Domnul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos. El a semanat intai cuvantul acesta al vietii in urechile sfintilor Sai ucenici si apostoli si prin ei la toata lumea.

vineri, 3 octombrie 2014

Biblia in istorie - Predica de pe munte - Iubirea vrajmasilor


Trinitas TV: Biblia in istorie - Predica de pe munte - Iubirea vrajmasilor (01 octombrie 2011)

invitat: preot Cristian Galeriu, Biserica Sfantul Silvestru (Bucuresti)

miercuri, 1 octombrie 2014

Acoperamantul Maicii Domnului – Predica Par. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare sărbătoreşte Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoare mare pentru Biserica lui Hristos şi pentru tot creştinul. Mai întâi să ştim cum a luat fiinţă praznicul acesta. Aceasta s-a întâmplat în Constantinopol, pe vremea împăratului Leon cel Înţelept, care a fost un împărat creştin şi a făcut mult bine Bisericii lui Hristos. De aceea Dumnezeu a vrut ca în timpul împărăţiei lui să se facă o minune ca aceasta. Se făcea o priveghere de toată noaptea spre Duminică la Biserica din Vlaherne, care se afla pe malul mării, unde era hramul Maicii Domnului. Şi acolo la biserică era multă lume adunată, fiind biserică mare. Şi s-a întâmplat că a venit la biserică şi Sfântul Andrei, care se făcuse şi se zicea nebun pentru dragostea lui Hristos, după ce auzise de la Apostolul Pavel că cel nebun al lui Hristos este mai înţelept decât toată lumea.

sâmbătă, 27 septembrie 2014

Binecuvântaţii pescari - Duminica a XVIII-a după Rusalii (Lc. 5, 1-11)

Desigur, nu la voia întâmplării prima Evanghelie de după praznicul Sfintei Cruci (care cuprinde trei duminici ce au ca miez Sfânta şi de Viaţă făcătoare Cruce) poartă înaintea noastră chipurile acestea care-au bucurat pe Hristos, lăţind Cuvântul lui Dumnezeu în lumea întreagă. Căci, parcă în continuarea spusei Mântuitorului din Duminica pe care am lăsat-o în urmă (Matei VIII, 34-38), cei pe care-i întâlnim azi au luat Crucea, lăsând toate, şi au urmat lui Hristos.

Predică Pr. Eugen Barz - Pescuirea minunată

Predica rostită de către preacucernicul Părinte Eugen Vasile Barz în duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată - duminică, 25 septembrie 2011) la Biserica "Sfinţii Imparaţi Constantin şi Elena" din Atlanta, GA, fiind invitat la sfinţirea Casei Parohiale, alaturi de Prea Sfiintia Sa, Parintele Episcop IRINEU si preacucernicul Părinte Protopop Dumitru Păun, preot paroh de la Biserica "Sfântul Apostol Andrei", Washington, DC.

duminică, 21 septembrie 2014

SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL DESPRE PURTAREA CRUCII

Crucea personala a fiecaruia, când se uneste cu Crucea lui Hristos, atunci puterea si lucrarea acesteia din urma trece asupra noastra, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsa asupra noastra orice binefacere si orice dar desavârsit. Prin urmare, crucile personale ale fiecaruia sunt la fel de necesare în lucrarea mântuirii pe cât este si Crucea lui Hristos. Nu veti întâlni nici un mântuit care sa nu fi fost purtator de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate partile de cruci, ca sa nu se osteneasca cautându-si crucea si ca sa fie aproape de puterea mântuitoare a Crucii lui Hristos. Putem spune si asa: uita-te în jurul tau si înlauntrul tau, descopera-ti crucea, poart-o cum se cuvine, unita cu Crucea lui Hristos si vei fi mântuit. Cu toate ca fiecare îsi poarta crucea si fara sa vrea si, de cele mai multe ori, crucea nu este usoara, ci anevoie de purtat, totusi nu fiecare o priveste în lumina Crucii lui Hristos; nu fiecare o pune în slujba lucrarii mântuirii sale; de aceea, crucea nu este mântuitoare pentru fiecare. Sa luam la rând toate crucile posibile si sa vedem cum trebuie sa o purtam pe fiecare dintre ele, pentru ca ea sa capete putere mântuitoare. Sunt multe cruci, dar felurile lor sunt trei: primele sunt crucile exterioare, alcatuite din suferinte si necazuri si, în general, dintr-o nefericita soarta pamânteasca; a doua categorie o reprezinta crucile interioare, nascute din lupta cu patimile si cu poftele, pentru a câstiga virtutile; a treia categorie o reprezinta crucile harice (de duh si de har), care sunt primite prin totala predare în voia lui Dumnezeu.

joi, 11 septembrie 2014

"Bine ai venit pe lume, Anastasia-Victoria!"

”De 10 minute sunt bunic. Emoții aparte! Numele ei, Anastasia-Victoria. Mulțumim lui Dumnezeu pentru această înaltă binecuvântare!”
Părintele Vasile-Eugen Barz


Dumnezeu să binecuvânteze casa în care s-a născut cu Sfânta Lui Prezență zi și noapte...fie ca Duhul Sfânt să-i călăuzească pe tinerii părinți, să aibă înțelepciunea de care este nevoie pentru a crește o CREȘTINĂ ADEVĂRĂTĂ! 

Să vi-l crească Domnul un puiuţ al Său. Ce multă nevoie e de copilaşi crescuţi vrednic pe calea Lui. O dată cu trimiterea lui în casa unor credincioşi ai Săi, Domnul i-a dat scumpei Anastasia-Victoria posibilităţi multiple de a-L urma. Învrednicescă-o de toate binecuvântările câte mai are a i le trimte din îmbelşugatul hambar de Sus! Fiţi fericiţi amândoi părinţii lui de acest scump dar!

sâmbătă, 6 septembrie 2014

NICODIM – nadejdea nebuna a intelectualilor sfarsitului de veac. PREDICA PARINTELUI NICOLAE STEINHARDT LA DUMINICA DINAINTEA INALTARII SFINTEI CRUCI

“Lui Nicodim, Domnul îi vorbeste ca unui om inteligent si cult (Ioan 3). Îl califica „învatator al lui Israel”. Drept pentru care nu recurge la parabole ori la pilde clare ori la grairi sfatoase, ci îi dezvaluie pe nepusa masa tainele finale si principiile de capetenie ale noii legi. Ca pentru o fata bisericeasca si ca pentru un profesionist, ataca nemijlocit partea practica a problemei în cauza: însesi procedeele si conditiile sine quibus non ale mântuirii. Tonul e grav, de explicatii lesnicioase nici pomeneala. S-ar zice ca Domnul urmeaza preceptul de mai târziu al lui Thomas More: I trust I make myself obscure, ce se tâlcuieste astfel: trag nadejde ca nu-s usor de înteles, ca îti dai seama de complicatia si de greutatea subiectului ce îl abordam, de încrederea ce-ti dovedesc expunându-ti nu gânduri conventionale în cuvinte oarecare, ci framântarile cugetului meu celui mai intim, mai nedeslusit. 

DOUĂ EVLAVII CE NU SE CUVINE A FI PĂRĂSITE: CINSTIREA CRUCII SI A MAICII DOMNULUI

Cât despre Maica Domnului, a o da la o parte este curată aberaţie şi ciudăţenie cum mai greu de priceput nu poate fi!
Pe intercesoarea noastră, pe blândeţea însăşi, pe aceea pe care cu bună, modestă şi moderată dreptate catolicii o clasifică: o clemens, o pia dulcis virgo Maria!

Care cu puterea nevinovăţiei, supuşeniei, curajului şi blândeţii ei înfruntă legile cauzalităţii şi simpla dreptate absolută şi mecanică a universului acestuia împlătoşat în stricta-i dreptate!

vineri, 22 august 2014

Conferință despre România interbelică, la Biblioteca Lucian Blaga din Madrid

Duminică 31 August ora 18, voi susține o Conferință despre România interbelică, la Biblioteca Lucian Blaga din Madrid, Calle Wad Ras nr 19. 28039. 


Vă aștept pe toți cu multă bucurie.

Pr. Vasile-Eugen Barz



sâmbătă, 16 august 2014

Bucuria trăirii în duhul comuniunii româneşti

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul Duminicii migranţilor români (17 august 2014):

Prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost consacrată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 25-26 februarie 2009, migranţilor români. Această duminică reprezintă, an de an, un nou prilej de a adresa cuvânt de binecuvântare şi de întărire duhovnicească credincioşilor ortodocşi români care s-au stabilit sau lucrează temporar în străinătate.

joi, 14 august 2014

Anunt

In aceasta seara vom fi la Sfanta Biserica, C/Sancha Barca no 1 la ora 19. 00 si vom spovedi pe toti credinciosii prezenți. Prohodul Maicii Domnului va începe la ora 20. 00. Maine, 15 August 2014, Slujba de Sfanta Maria se va desfasura intre orele 8, 30 -12 . Va așteptăm cu bucurie!

vineri, 1 august 2014

Sfântul IOAN GURĂ DE AUR, cuvânt la Duminica a VIII-a după Pogorârea Sfântului Duh

„Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, căutând la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii poporului“ (Matei 14, 19)

Socoteşte milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un câştig, căci tu dobândeşti prin ea mai mult decât ai dat. Tu dai pâine şi dobândeşti viaţa cea veşnică; tu dai haină şi dobândeşti veşmântul nemuririi; tu îngăduieşti locuirea sub acoperământul tău şi dobândeşti împărăţia cerului; tu dai cele trecătore şi primeşti în locul lor cele ce trăiesc în veci.
Când este vorba de a avea lucruri trecătoare, pământeşti, cu preţ ieftin, atunci noi suntem sârguitori şi râvnitori, dar când noi putem să ne agonisim aşa de uşor cele netrecătoare şi veşnice, întârziem şi ne trândăvim.

joi, 31 iulie 2014

De mâine creștinii ortodocși intră în Postul Adormirii Maicii Domnului

Iubiți credincioși,
Începând cu data de 1 august pâna pe 15 august, intrăm într-o perioadă de post și reculegere duhovnicească, în care ne înfrânăm de la mâncarea de origine animală, ne luptăm să smulgem din noi răul și păcatul, citim mai mult din Sfânta Scriptură, ne uităm mai puțin la televizor, intrăm mai puțin pe internet (postul mediatic) și, desigur, intensificăm rugăciunea în viața noastră. Toate acestea sunt rânduite de Biserică nu să ne detoxifiem corpul de alimentația "otrăvită", pe care o mâncam în afara perioadei de post, ci pentru ca să ne sfințim viața, să ne dezlipim de cele materiale în vederea spiritualizării ființei noastre, dar și în vederea câștigării unei libertății față de duhul lumii de astăzi, care este consumist, pentru că este hedonist (ahtiat după plăceri).

duminică, 27 iulie 2014

Predică la Duminica a VII-a după Rusalii

Despre minunile lui Dumnezeu şi minunile sfinţilor



"Mare eşti, Doamne, şi minunate sînt lucrurile Tale şi
nici un cuvînt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale"
(Slujba aghiazmei mari)