Minciunile de prin cimitire

Bucuria Învierii o dă în primul rând chezăşia că vom învia la o viaţă nouă, la o viaţă de odihnă şi bucurie veşnică. Dar şi bucuria aceasta o pot avea numai cei ce trăiesc în aşteptarea acestei vieţi şi luptă pentru dobândirea ei. Fără asta, toate vorbele de „odihnă“ şi „viaţă veşnică“ sunt minciuni.

Cimitirele sunt pline de astfel de minciuni. Când intri în cimitir, în toate părţile vezi cruci frumoase, cu inscripţii frumoase: Aici odihneşte în Domnul N. N.; Aici a adormit în Domnul N. N.; Aici s-a mutat la odihna veşnică N. N… Îţi face impresia că eşti într-o mulţime de oameni care, în viaţă fiind, au trăit tot cu „Domnul“ în gură şi n-au vrut să mai ştie de nimic alt­ceva decât de Dumnezeu şi de viaţa cea veşnică.

Dar vai, toată afacerea este aproape pe de-a-ntregul o minciună mare. Cei mai mulţi dintre cei cu „Domnul“ la capul mormântului n-au vrut să audă de El în viaţă. Ba, L-au hulit şi L-au batjocorit. Un prieten mă cam mustra zilele trecute că folosesc în predică prea mult cuvântul „Domnul“.

De când eram preot la ţară, îmi aduc aminte de un mare hulitor de cele sfinte. Trăia în beţii, în înjurături grozave şi în alte fărădelegi. De Dumnezeu şi de cele sfinte nici nu voia să audă. A murit fără veste şi, fiind om cu stare, rudeniile i-au făcut o îngropăciune aleasă. Iar la mormânt i-au pus o cruce mare şi frumoasă pe care era scris: Aici odihneşte în Domnul N. N., mutat la viaţa cea veşnică în anul…

Oare nu era şi aici o minciună mare? Eu mi-am zis în mine (plângând): Doamne fereşte de o astfel de „odihnă veşnică“.

Vom spune deci că Ziua Învierii trebuie să fie pentru noi ziua biruinţei şi semnul biruinţei noastre asupra întunericului, asupra păcatului, asupra vrăjmaşului diavol.

Bucuria din Praznicul Învierii trebuie să fie bucuria unui început de viaţă duhovnicească, de viaţă trăită cu Domnul.

Părintele Iosif Trifa, din „La Învierea Domnului”

Editura «Oastea Domnului», Sibiu, 2002