Să căutăm iubirea lui Dumnezeu prin poezie…

Victorița Duțu

Întotdeauna am asemuit poezia mai degrabă cu filosofia şi teologia decât cu literatura. Forma de literatură care se practică acum e ceva aşa de estompat, se amestecă aceleaşi idei şi aceleaşi întrebări ale existenţei umane, dar în alte forme, mai sofisticate şi goale de conţinut, e o îndepărtare de fiinţa umană.

Literatura parcă scoate în evidenţă urâtul existenţei umane. Şi urâtul este o parte a noastră, o realitate a vieţi noastre, dar uitându-ne mereu la el ne îmbolnăvim şi mai tare. Or, această realitate ar trebuie corectată prin forţa credinţei şi a frumuseţii care ne vine din credinţă, nu descrisă cu lux de amănunte ca să ne şocheze, îmbolnavindu-ne sufletele. Literatura pentru mine e foarte strâns legată de harul lui Dumnezeu coborât peste noi, în comuniunea noastră cu El, iar poezia, literatura, cultura în sens larg, tocmai acest lucru trebuie să exprime, aşa cum e poezia sacră. Tocmai această izbândă a spiritului asupra lucrurilor triviale trebuie să o aducă. Dar cum, printr-o suferinţă şi o muncă permanentă a fiinţei umane.

Minciunile de prin cimitire

Bucuria Învierii o dă în primul rând chezăşia că vom învia la o viaţă nouă, la o viaţă de odihnă şi bucurie veşnică. Dar şi bucuria aceasta o pot avea numai cei ce trăiesc în aşteptarea acestei vieţi şi luptă pentru dobândirea ei. Fără asta, toate vorbele de „odihnă“ şi „viaţă veşnică“ sunt minciuni.

Cimitirele sunt pline de astfel de minciuni. Când intri în cimitir, în toate părţile vezi cruci frumoase, cu inscripţii frumoase: Aici odihneşte în Domnul N. N.; Aici a adormit în Domnul N. N.; Aici s-a mutat la odihna veşnică N. N… Îţi face impresia că eşti într-o mulţime de oameni care, în viaţă fiind, au trăit tot cu „Domnul“ în gură şi n-au vrut să mai ştie de nimic alt­ceva decât de Dumnezeu şi de viaţa cea veşnică.

Ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place...

...dar nu tot ce place oamenilor place şi lui Dumnezeu. Şi ca să nu ne mai scuzăm plăcerile pătimașe invocându-l pe Dumnezeu la netrebniciile noastre, iată ce este plăcut înaintea Domnului:

"În vistieriile înțelepciunii sunt pildele științei; celui păcătos îi este urâtă temerea de Dumnezeu. Poftești înțelepciune? ține poruncile și Domnul iți va da-o ție.  Că înțelepciunea și învățătura stau în temerea de Domnul, și plăcute sunt Lui credința și blândețea." (Isus Sirah, 1:24- 26)

"Plăcut este Domnului când te depărtezi de răutate și jertfă cu curățenie este când te despărți de strâmbătate." (Ecclesiasticul 35:4)

Fericirea celui bogat in Dumnezeu. Cine este acela?

Veniti acum, cei care ziceti: astazi sau maine vom merge in cutare cetate, vom sta acolo un an, si vom face negot, si vom castiga, voi, care nu stiti ce se va intampla maine: ca ce este viata voastra? Abur sunteti, care se arata o clipa, apoi piere. In loc ca voi sa ziceti: „Daca Domnul voieste, vom trai si vom face aceasta sau aceea”, si acum va laudati in trufia voastra: orice lauda de acest fel este rea.(Iacov 4, 13-16)

Toti suntem astfel. Toti ne construim viata asa cum dorim, toti mizam ca ea va dura mult timp. Dar Domnul Iisus Hristos a spus pentru astfel de oameni, prin urmare si pentru majorita­tea dintre noi, acea parabola pe care ati auzit-o acum – despre un om bogat care a ajuns intr-o mare dilema, caci a strans re­colta bogata de grau si nu stia unde s-o puna. S-a gandit, s-a gandit si a hota­rat: Strica-voi hambarele mele si mai mari le voi zidi si-mi voi strange acolo tot graul meu si bunatatile mele, si-i voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe buna­tati stranse pentru multi ani: odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te. Dar Dum­nezeu i-a zis: „Nebunule, in noaptea aceasta iti voi cere sufletul!”