BOGATIE SAU SARACIE !!!

 ,, Chiar dacă nu facem fapte de virtute, dar dacă lăudăm virtutea, vom ajunge negreşit să o şi săvârşim; chiar dacă nu fugim de păcat, dar dacă înfierăm păcatul, vom ajunge negreşit să şi fugim  de el.L-aţi văzut atunci pe Lazăr înaintea porţii bogatului, să-1 vedeţi astăzi în sânul lui Avraam. L-aţi văzut atunci lins de câini, să-1 vedeţi astăzi însoţit de îngeri. L-aţi văzut atunci sărac, să-1 vedeţi acum desfătându-se. L-aţi văzut atunci flămând, să-l vedeţi acum îndestulat. L-aţi văzut luptându-se, să-1 vedeţi încununat. Aţi văzut ostenelile lui, să-i vedeţi răsplăţile şi voi, cei bogaţi, şi voi, cei săraci. Bogaţii, ca să nu socotiţi de mare lucru bogăţia fără de virtute! Săracii, ca să nu socotiţi că sărăcia e un lucru rău! Că şi unora, şi altora Lazăr le-a fost învăţător. Dacă Lazăr, fiind sărac, n-a vorbit de rău, ce iertare vor avea bogaţii când fac aceasta? Dacă Lazăr a mulţumit lui Dumnezeu, fiind flămând şi în atâtea suferinţe, ce cuvânt de apărare vor avea cei îndestulaţi, când nu vor să caute a ajunge la aceeaşi virtute? Iarăşi, săracii care cârtesc şi se necăjesc din pricina sărăciei lor, ce iertare vor avea, când Lazăr era mereu flămând, sărac, singur, bolnav înaintea casei bogatului, când era dispreţuit de toţi, când nu putea vedea pe altul suferind la fel, şi totuşi cugeta aşa.

 Să căutăm a învăţa de la Lazăr să nu vrem a ferici pe bogaţi, nici să plângem pe săraci. Dar, altfel spus, dacă trebuie să vorbesc fără ocolişuri, nu-i bogat cel care are multe, ci cel care n-are nevoie de multe; nu-i sărac cel care n-are nimic, ci cel care doreşte multe. Aceasta trebuie să fie descrierea sărăciei şi a bogăţiei. De vezi dar pe cineva că doreşte multe, socoteşte-1 mai sărac decât toţi, chiar de-ar avea bogăţiile pământului. Şi iarăşi, de vezi pe cineva că nu are nevoie de multe, socoteşte-1 mai bogat decât toţi, chiar dacă n-are nimic. Că judecăm sărăcia şi bogăţia nu după măsura averii, ci după starea sufletului. După cum nu spunem că-i sănătos un om căruia îi este sete mereu, chiar de-ar bea pe nesăturate, de-ar sta lângă râuri şi izvoare – căci ce folos de bogăţia aceea de ape, când setea-i e nestinsă -, tot aşa să gândim şi despre bogaţi. Să nu socotim niciodată sănătoşi pe cei care poftesc şi însetează mereu după averile altora, nici să-i socotim înconjuraţi de belşug. Cum va putea fi bogat vreodată omul care nu-şi poate pune hotar poftei, chiar de-ar fi el înconjurat de toate bogăţiile? Dimpotrivă, trebuie să socotim mai bogaţi decât toţi oamenii, chiar de-ar fi mai săraci decât toţi, pe aceia care se mulţumesc cu ce au, care sunt împăcaţi cu soarta lor, care nu râvnesc la averi străine. Căci cel care n-are trebuinţă de averi străine, ci îi place să se mulţumească cu ce are, acela este mai bogat decât toţi."

 Sfantul Ioan Gura de Aur

( sursa:www.ioanguradeaur.ro)

 “Pilda despre bogat si Lazar arata ca aceia care nu au trait cum se cuvine isi vor da seama de greseala lor, dar nu vor mai avea atunci putinta de a se indrepta. Ochii lor se vor deschide si vor vedea limpede care e adevarul. Amintindu-si ca pe pamant sunt multi orbi asemenea lor, vor vrea ca vreunul dintre cei morti sa fie trimisi la ei, pentru a-i incredinta ca trebuie sa traiasca si sa vada lucrurile doar dupa indreptarul Descoperirii (Revelatiei) Domnului. Nici aceasta insa nu li se va da, fiindca Descoperirea este ea insasi indestulatoare marturie pentru cei care vor sa cunoasca adevarul, iar pe cei ce nu doresc si nu iubesc adevarul, nici invierea cuiva din morti nu va putea sa-i induplece a crede. Simtamintele acestui bogat le incearca, pesemne, toti cei care se muta de aici. Prin urmare, potrivit incredintarii celor de dincolo, care va fi si incredintarea noastra a tuturor, singura noastra calauza adevarata in calea vietii este Descoperirea Domnului. Dincolo insa, aceasta incredintare va fi pentru multi prea tarzie; aici ar fi mai folositoare, dar n-o au toti. Sa credem, cel putin, marturiei celor de dincolo, punandu-ne in locul lor. Cei care sunt in chinuri nu mint; parandu-le rau pentru noi, ei vor ca ochii nostri sa se deschida, ca sa nu ajungem in locul chinurilor lor. Despre aceste lucruri nu putem vorbi asa cum vorbim adesea despre intamplarile obisnuite: “Ei, o sa treaca intr-un fel sau altul”. Nu, asta n-o sa treaca “asa, cumva”. Trebuie sa avem la temelie credinta cea buna, ca sa nu nimerim in locul bogatului din pilda.”

 Sfantul Teofan Zavoratul

(,, Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an", Editura Sophia,  2006)

 ,,Bogatul din Evanghelie este pus înaintea noastră ca învăţătură să băgăm de seamă că avuţia, dacă apucă a ne stăpâni ea pe noi, se face o piedică pentru Împărăţia lui Dumnezeu.Pe unii avuţia îi trage în spinii grijilor şi ai alergărilor trecătoare (Lc 18, 20), pe alţii îi bagă în boala zgârceniei şi, iarăşi, pe alţii, ca pe bogatul din Evanghelia , îi aruncă şi îi îneacă în valurile desfătărilor, ai beţiilor şi plăcerilor.Pentru acestea zicea Iisus că „anevoie vor intra bogaţii în Împărăţia lui Dumnezeu” (Mc 10, 22).Creştinilor! Nu averea l-a trecut pe bogatul din evanghelie în iad, ci necredinţa lui.El nu credea că mai este şi dincolo de mormânt o altă viaţă,care răsplăteşte sau pedepseşte faptele omului; şi această necredinţă îl închisese în ospeţele lui şi îl făcuse orb şi surd faţă de durerile lui Lazăr.Şi astăzi este plină lumea de astfel de necredincioşi şi de aceea s-a răcit atât de mult mila şi milostivirea dintre oameni. Şi astăzi este plină lumea de astfel de oameni care aşa cred şi aşa trăiesc ca şi când aici, pe pământ, ar fi raiul şi iadul şi cu această viaţă se gata toate. O, ce mare înşelăciune!"

Preot Iosif Trifa

(din ,,Talcuire evanghelilor duminicilor de peste an")

- Dragă, drepţii din Vechiul Testament au mers într-un loc care nu era un loc de chin, dar nu era nici de întâlnire deplină cu Dumnezeu. Pilda cu bogatul nemilostiv şi cu săracul Lazăr (Luca 16, 1-9) vorbeşte de sânul lui Avraam - de un loc de odihnă, de un loc de fericire, care însă nu era o fericire deplină. Această pildă înfăţişa locuri din Vechiul Testament. Deci acel „sân al lui Avraam” nu este raiul deplin, dar nu este nici iadul cu chin."

Arhim. Teofil Părăian

( ,,Din ospăţul credinţei")

 „Sfinţii lui Dumnezeu sunt mari negustori, ce s-au îmbogăţit cu toate comorile sufleteşti, cu toate faptele bune: cu blândeţea, cu smerenia, cu înfrânarea, cu răbdarea, cu bogăţia credinţei, a nădejdii şi a dragostei. Drept aceea şi cerem sfintele lor rugăciuni, ca nişte săraci de la cei bogaţi, ca ei să ne ajute în sărăcia noastră duhovnicească, să ne înveţe a ne ruga şi a spori în faptele bune creştineşti, ca ei, precum cei care au îndrăznire înaintea lui Dum­nezeu, să se roage pentru iertarea păca­telor noastre şi să ne păzească de păcate noi. Mergem la negustorii pământeşti, în prăvăliile lor, ca să le cumpărăm mărfurile; şi atunci, cum să nu mergem la negustorii cei cereşti cu rugăciune osârdnică, în loc de argint şi aur, cum să nu cumpărăm de la ei mijlocirea înaintea lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor şi pentru dăruirea feluritelor fapte bune creştineşti! Se pare că este un lucru foarte firesc”

Sf. Ioan de Kronstadt

(,, În lumea rugăciunii", ed.Sophia, 2003 ). 

 „Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul.”(Proverbe 22, 1)
O, dacă toţi am avea harul acesta!
De ce oare este mai de dorit un nume bun decât o bogăţie mare?
Pentru că o bogăţie, oricât de mare ar fi, nu-i poate da unui om nici cins­tea, nici bucuria, nici slava pe care i-o dă un nume bun.
Bogăţia nu poate merge oriunde cu omul, nici chiar pe pământ. Dar numele bun nu se desparte de el niciodată.
Bogăţia nu poate face ca un om să fie preţuit şi iubit cu sinceritate de către ceilalţi, dar numele cel bun face totdeauna.
Bogăţia nu-l poate face pe om vrednic de încredere, vrednic de urmat, vrednic de iubit. Dar numele cel bun îl poate, oriunde, oricât şi oricând.
Şi de ce a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi decât aurul?
Pentru că acestea sunt bunuri trecătoare. Pe când iubirea este un bun veşnic.
Pentru că aceste comori ne pot fi răpite, se pot devaloriza.Le putem părăsi ori noi pe ele, ori ele pe noi… Dar iubirea nu ne-o poate răpi nimeni. Nu ne-o poate devaloriza nimic şi nu ne părăseşte niciodată.
Pentru că strălucirea acestor metale este mărginită, vremelnică şi lumească. Dar strălucirea iubirii este nemărginită, veşnică şi cerească."

 Traian Dorz

(,,Hristos-Painea noastra zilnica" )