O, Maica dulce a vieti mele...Pr. Chiril

DESPRE PREDESTINARE

                                      Dragii mei,

 Cred ca problema destinului nu e chiar asa cum se crede. Nu cred ca suntem predestinati, nu cred in destin. Învățătura de Credință Ortodoxă, combate credința în predestinație, în soartă. Dumnezeu ne-a dat niste daruri, dar asta nu e predestinare. Daca ar exista destin, inseamna ca noi nu am fi vinovati de faptele noastre, ci Dumnezeu care a predestinat sa fim astfel. Eu cred ca pricina neîmplinirilor noastre este faptul că nu-l chemăm pe Dumnezeu părtaș, la viața noastră. Sau îl chemăm sporadic, după mentalitatea noastră, nu este o permanență a noastră, adică nu face parte din ființa noastră, nu ne acordăm cu El, în tot ceea ce facem. Omul care își pune toate speranțele în Dumnezeu este fericit,nu este niciodată în derivă. Cu Dumnezeu în noi totul e împlinire. Cineva l-a găsit pe Dumnezeu în închisoare și era fericit acolo. Dar pentru ca sa-L întâlneacă pe Dumnezeu, omul trebuie să-L caute pe Dumnezeu, sau să-I deschidă ușa când Dumnezeu îl vizitează. Așadar, nu suntem condamnați la rău sau la bine, ci noi singuri ne alegem sensul vieții. Un om care îl are pe Dumnezeu e întotdeauna, împlinit și fericit. Viața e cât se poate de simplă. Dumnezeu ne-a simplificat-o, să pășim cu curaj! Eu mă rog pentru dumneavoastră și vă promit că veți fi fericiți cu toții. Curaj! Dumnezeu e cu noi, să-L primim în noi spre fericirea noastră și să pășim în viață împreună cu El.

PREOT PAROH VASILE-EUGEN BARZ

Anunt - vă așteptăm la rugăciune pe data de 30 August începând cu ora 23 (11 noaptea).

După cum bine știti, în ultima Vineri a fiecărei luni, la Parohia Ortodoxă Română din Parla se săvârșește Miezonoptica și Sfanta Liturghie, de la ora 23. Așadar vă așteptăm la rugăciune pe data de 30 August începând cu ora 23 (11 noaptea).

Cuvânt la Tăierea Cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul

Precum un bărbat iubitor de pustie, ajuns într-un loc cu dumbravă, la umbra copacilor, la chemările păsărilor şi la răcoarea apelor, îşi simte lină şi netulburată cugetarea minţii şi se arăta cu fire blândă către toţi oamenii, aşa şi noi, în zilele trecute, fiind mângâiaţi de suflarea Duhului, cea blândă, vă vorbeam vouă despre milostenie.

Iar când Evanghelia ne vorbeşte despre nebunia lui Irod, înverşunarea femeilor, ospăţul bărbaţilor nebuni şi masa cea pângărită, darul cel fără de lege, lucrul cel necuvios şi îngroparea trupului preacinstit, simt că mă fac alt om, fiindcă încremenit mă simt, iubiţilor, când, înaintea mea, aduc faptele făcute de Irod, de este îngăduit a le numi fapte şi nu ucideri, ale celui ce a făcut nişte fapte ca acestea. Că, zice Evanghelistul Matei: „În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod despre faima lui Iisus. Şi a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul, el s-a sculat din morţi, şi de aceea, se fac minuni prin el” (Matei 14, 1-2).  Mărturiseşte uciderea Proorocului şi nu poate minţi, că a ştiut, pe cel ce l-a omorât, că este Prooroc şi bărbat drept.

Credinţa, condiţie primordială a purificării

Cuvânt teologic al părintelui Dumitru Stăniloae:

Duminica a noua după Rusalii (Umblarea pe mare – Potolirea furtunii)     

 Credinţa e primul pas în viaţa duhovnicească. „Credinţa e prin fire începutul virtuţilor.“ Astfel, „binele, fiind sfârşitul virtuţilor, e concentrat înlăuntrul credinţei“. Credinţa este binele concentrat, iar binele e credinţa actualizată1.

De fapt nu se poate porni sistematic la nici o acţiune împotriva patimilor şi nu se poate pune începutul nici unei virtuţi dacă nu e prezentă credinţa ca imbold. Înfrânarea, ca efort statornic, are nevoie de o legitimare prin credinţă, iar frica de Dumnezeu presupune credinţa în Dumnezeu. E drept că înfrânarea şi peste tot viaţa virtuoasă întăresc la rândul lor credinţa, dar primul motor al acestora este totuşi credinţa. Mai înainte de orice virtute, de orice efort uman, a trebuit într-un fel oarecare să căpătăm în noi credinţa, întrucât credinţa o avem prin harul dumnezeiesc, a trebuit ca harul să premeargă oricărui bine la care pornim. Astfel, începutul bun e pus de Dumnezeu prin Botez. Toată viaţa virtuoasă a noastră nu e decât o desfăşurare a acestui început pus de Dumnezeu. Desigur, nu e vorba de o desfăşurare automată, fără noi, ci de o desfăşurare voită şi ajutată de noi, prin toată încordarea noastră.

Am rătăcit departe de Dumnezeu şi am suferit mult, dar Hristos a înviat în inima mea

Încă de la începutul creştinismului am văzut marea dragoste şi milă pe care Mântuitorul a arătat-o tuturor celor ce s-au pocăit sincer pentru păcatele lor. Din nefericire, deşi foarte mulţi dintre noi ne autonumim creştini ortodocşi, nu ne comportăm ca nişte creştini. Trăim într-o societate în care, dacă zicem că nu am omorât pe nimeni şi nu am făcut rău nimănui, considerăm că suntem pe drumul cel bun. Părintele Arsenie Papacioc spunea că „orice clipă înseamnă un timp şi orice suspinare poate fi o rugăciune”, îndemnându-ne să avem o stare de prezenţă continuă a lui Dumnezeu în conştiinţă. Dacă reuşim să dobândim această stare, atunci nu putem să nu observăm tot răul şi toată necurăţia din sufletele noastre şi să nu alergăm către bunul Dumnezeu pentru vindecare. Ana E. este o tânără care a căzut în păcate grele şi a trăit mulţi ani într-o stare de nepăsare faţă de poruncile Mântuitorului. Însă, la un moment dat, a răspuns strigătului puternic al conştiinţei şi a deschis lui Hristos uşa inimii ei. (R.T.)

O istorioară cu tâlc - Cât ne gândim la Dumnezeu?

Dacă s-au căsătorit, Ion şi Ioana, după nuntă, Ioana a trecut la bucătărie şi Ion la muncă.

Ioana, săraca, mai nepricepută fiind, a afumat mâncarea şi a început să-şi facă probleme: 

„Ce va zice Ion”, că era conştiincioasă.

Să învăţăm de la această frământare a unei fete conştiincioase. Ce, Dumnezeu iubea mâncarea dulce? Dar pentru ea conta deoarece ea era foarte prezentă. 

Şi a venit Ion. Ioana i-a ieşit înainte şi i-a zis:

„Ion am afumat mâncarea”.

„Lasă dragă, nu este nimic, nu mă interesează. Dar mă deranjează un lucru: de ce nu te-ai gândit la mine toată ziua?”.

Asta voia de fapt Ion. Aceasta este întrebarea pe care ne-o pune nouă Dumnezeu, cândva şi poate în fiecare clipă: „Eu v-am creat şi v-am creat ca un Dumnezeu, desăvârşiţi, cu puterea de a vedea, de a intui, mai mult chiar, de a deveni dumnezei după har. Eu vă voi judeca. Eu sunt fericirea voastră veşnică. Dar voi, de ce nu vă gândiţi şi la mine?”

Părintele Arsenie Papacioc

Filme Ortodoxe Filmul Preotul ( 2010) cu subtitrare în româna.

Predica a Sf. Nicolae Velimirovici la Duminica a VIII-a după Rusalii – inmultirea painilor.

Tot lucrul Celui Preainalt este binevenit. Nimic din ce face El nu e fara rost sau de prisos. De ce alearga oamenii intr-una fara nici o tinta, de ce fac atatea lucruri care nu-si au rostul? Pentru ca nu stiu care e tinta lor, pentru ca nu stiu care e rostul vietii lor. De ce se incarca oamenii atatea griji zadarnice care-i strivesc, mai-mai sa nu sa nu se poata misca sub povara atator lucruri de care nu au nevoie? Pentru ca nu cunosc singurul lucru care le trebuie.

Ca sa adune mintea omului cea imprastiata, ca sa vindece inima omului cea impartita, ca sa stranga laolalta puterile omului cele risipite, Domnul i-a aratat o singura tinta, numai una: imparatia lui Dumnezeu.

De ce Domnul nu le-a dat semn din cer fariseilor la cererea acestora? N-a dat El atatea semne din cer in alte imprejurari? N-a savarsit minuni nemaiauzite asupra bolnavilor, leprosilor, nebunilor, mortilor? In acele randuri minunea era binevenita, potrivita, necesara. Dar semn din cer pizmasilor farisei, iata o fapta necuvenita, lipsita de noima zadarnica!

Capcana - Istorioară cu tâlc

Era un sat mereu atacat de mistreţi. În fiecare zi vierii sălbatici intrau în sat şi făceau mare tărăboi căutându-şi hrana. Sătenii au încercat diferite metode pentru a lupta şi a-i vâna, dar fără prea mult noroc.

Într-o zi, un inţelept veni să-l sfătuiască pe mai marele statului. Acesta le-a spus sătenilor să îi asculte întocmai sfaturile şi instrucţiunile. Deznădăjduiţi, sătenii au acceptat. Înţeleptul le-a spus sătenilor să adune mâncarea din toate gospodăriile şi să o pună în mijlocul unui câmp. Ei i-au urmat sfatul şi îndată au văzut sute de mistreţi apropiindu-se de locul unde fusese pusă mâncarea.

Moartea lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi

Era în august 1714. Brâncoveanu domnea de mult. Acum era în vârstă de 60 de ani şi era domn înţelept şi iubit. Patru feciori mândri îi împodobeau casa şi îi înveseleau bătrâneţile.

Pe vremurile acelea şi până în zilele noastre, domneau numai obiceiuri patriarhale. Nu numai domnul, ci fiecare boier avea curte în toată regula; avea zilnic o masă de cel puţin şaizeci şi adesea câte o sută de persoane, la care mâncau toate rudele, până la cele mai scăpătate, şi avea şi o mulţime de robi, de care îngrijea părinteşte, şi grajduri cu cai frumoşi.

Feciorii, chiar dacă ar fi fost de mult însuraţi şi de ar fi avut copii, tot n-ar fi îndrăznit să şadă jos de faţă cu tatăl lor, sau să fumeze ori să spună vreun cuvânt, până ce nu-i întreba el.

Balada Sfantului Constantin Brancoveanu

De ce este numită „adormire” moartea Maicii lui Dumnezeu?

Acum prăznuim Adormirea Preasfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria. Aceasta a fost însă moartea Maicii Lui Dumnezeu – moarte adevărată, asemenea morţii oricărui om. Şi atunci, de ce a fost numită „adormire“? Poate pentru că Preacurata n-a fost ţinută mult timp în legăturile morţii şi în tărâmul stricăciunii, ci după trei zile s-a desco­perit că ea a înviat, asemenea Fiului ei, Domnul Iisus Hristos, dar mai ales pentru că moartea aceasta a fost cu pace, lină, plăcută, cu dulceaţă, asemenea unui somn dorit, liniştit, după istovirea trupului de către ostenelile zilei.

Dar nu aşa ar trebui să fie, oare, şi moartea noastră? Da. Preasfânta-Născătoare de Dumnezeu este Mama noastră, iar noi suntem copiii ei. Ea merge îna­inte, noi avem datoria să o urmăm. Şi iată lecţia pe care o primim de la Ador­mire noi, care prăznuim ziua Adormirii: an de an, apropiindu-ne de moarte, să ne îngrijim în tot chipul ca moartea noastră să nu fie smulgere cu sfâşiere şi tulburare a sufletului din trup, ci ieşire paşnică şi fără de tulburare din această lume în alta, asemenea unei adormiri tihnite şi line… Se ridică întrebarea: cum să ajungem la aceasta şi ce se cere din partea noastră în acest scop?

Invitație la rugăciune, cântare și spovedanie

Până pe 15 august, în Biserica parohiei Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana, din Parla - Madrid se va săvârşi în fiecare seară  de la ora 20, după slujba vecerniei, Paraclisului Maicii Domnului. Credincioşii pot învăța cântări închinate Maicii Domnului și se pot spovedi.

Miercuri seara, tot la ora 20, vă invităm să ne rugăm împreună pentru mântuirea tuturor. În seara  de miercuri în toate bisericile ortodoxe se va oficia slujba  Prohodului  Maicii Domnului, apoi se va ocoli biserica, cu epitaful Sfintei Fecioare Maria. După slujbă, vă așteptăm la spovedanie.

Iar programul pentru Joi, 15 august, este următorul: Utrenia ora 8, 30; de la ora 10, Sfânta Liturghie, când vom împărtăși pe cei care s-au spovedit.

 "Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, 

de Dumnezeu Născătoare. Sculatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, 

şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre."

 (Troparul Adormirii Maicii Domnului) 

 La multi , multi ani binecuvantati tuturor celor care poarta numele PreaSfintei Nascatoare de Dumnezeu !

“Maica Domnului n-a pacatuit niciodata, nici macar cu gandul“

“Cand sufletul e in iubirea lui Dumnezeu, cat de bune, cat de placute si vesele sunt atunci toate. Dar, chiar si in iubirea lui Dumnezeu sunt intristari si, cu cat e mai mare iubirea, cu atat mai mari sunt si intristarile.

Maica Domnului n-a pacatuit niciodata, nici macar cu un singur gand, nici n-a pierdut vreodata harul, dar si in ea au fost mari intristari; iar cand statea langa cruce, atunci intristarea ei a fost nemasurata ca oceanul si chinurile sufletului ei au fost neasemanat mai mari decat chinurile lui Adam la izgonirea din rai, pentru ca si iubirea ei era neasemanat mai mare decat iubirea Lui Adam in rai. Si daca a ramas in viata, e numai pentru ca a intarit-o puterea Domnului, fiindca Domnul a vrut ca ea sa vada Invierea Lui si, dupa Inaltarea Lui, sa ramana pe pamant spre mangaiere si bucurie apostolilor si noului popor crestin.

Fecioara Maica Maria

Fecioara Maica Maria Stapana Imparateasa
Pe tine te fericim

Curata fiica din Adam Parfum de floare aleasa
Pe tine te fericim

Recunoştinţa

Actul recunoştinţei este unul dintre actele principale de iubire. Este aşezat chiar în inima actului de slăvire a lui Dumnezeu - în care, conform cuvintelor Arhimandritului Zaharia din Essex, există un schimb. Mulţumind, facem o jertfă care este întotdeauna inferioară lucrului pe care l–am primit - dar care este ea însăşi o lărgire a inimii omului. Să trăieşti pe bună dreptate în prezenţa şi în comuniunea cu Domnul înseamnă să trăieşti într-o stare de mulţumire constantă; pentru că noi primim de la El tot ceea ce avem - viaţa şi existenţa noastră, toate lucrurile bune, speranţa mântuirii şi bucuria Euharistiei. Oferirea recunoştinţei noastre este confirmarea din inima noastră că noi nu suntem autorii niciunuia dintre aceste lucruri, ci, mai degrabă, beneficiarii - aceia care primesc daruri de la Dumnezeu.

ASCULTARE FAŢĂ DE VOIA LUI DUMNEZEU – Predica Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotis la Schimbarea la fata a Domnului

„Şi iată glas din nori zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L ascultaţi!” (Matei 17, 5).

Religia noastră, iubiţii mei, este singura adevărată în lume. Pe cât se deosebeşte diamantul de pietriş, atât se deosebeşte religia noastră de toate religiile din lume. Şi este singura adevărată, pentru că Cel care a întemeiat Sfânta noastră Biserică nu este un om, ca noi toţi, ci este Dumnezeu şi om, Dumnezeu-Om. Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu. O strigă îngerii şi arhanghelii, proorocii, miriade de oameni. O strigă şi nenumăratele minuni pe care le-a făcut, le face şi le va face până la sfârşitul veacurilor. Iar una din cele mai mari minuni ale Sale este aceasta pe care o sărbătorim astăzi: Schimbarea la Faţă. Să vedem în câteva cuvinte această minune şi ce anume ne învaţă.

Maica mea

Fiindcă suntem  în postul Adormirii Maicii Domnului rânduit să fie ţinut în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, care, înainte de Adormirea sa, a petrecut în neîncetată rugăciune şi post, haideți să  o bucurăm pe Maica Domnului Iisus și Maica fiecaruia dintre noi și prin cântare.

Maica mea

Maica Pururea Fecioara

Maica Pururea Fecioara

Gandul meu la tine zboara

Maica mea, Maica mea.

Ruga mea la tine pleaca

Ruga mea la tine pleaca

Induratoare sa fii Maica

Maica mea, Maica mea.

Sfântul Nicolae Velimirovici despre paralizia sufletului

Dacă o cincime din sufletul nostru este paralizată sau bolnavă, să ne grăbim dimpreună cu celelalte patru cincimi sănătoase înaintea Domnului şi El va da sănătate părţii din lăuntrul nostru, care este bolnavă.

 Să nu socotim strădaniile noastre că sunt în deşert, aşa cum fac cei lipsiţi de Dumnezeu şi cei care se află în deznădejde, ci, atunci când ne ostenim şi facem cele mai mari osteneli cu putinţă, nădăjduim în mila lui Dumnezeu. Să ne sporim ostenelile în timpul Postului Mare, aşa cum ne învaţă Sfânta Biserică. Pe calea aceasta a noastră, să ne lumineze exemplul celor patru credincioşi care s-au urcat pe acoperiş şi l-au desfăcut şi au lăsat în jos, înaintea Domnului, patul în care zăcea slăbănogul cel paralitic. Dacă o cincime din sufletul nostru este paralizată sau bolnavă, să ne grăbim dimpreună cu celelalte patru cincimi sănătoase înaintea Domnului şi El va da sănătate părţii din lăuntrul nostru, care este bolnavă. Dacă unul dintre simţurile noastre s-a smintit de lumea aceasta şi s-a îmbolnăvit din pricina tulburării prea mari, să ne repezim cu celelalte patru simţuri înaintea Domnului, pentru ca El să se milostivească de simţul nostru bolnav şi să-l vindece. Când o porţiune a trupului se îmbolnăveşte, doctorul recomandă două feluri de îngrijire: purtare de grijă şi hrănirea restului trupului, astfel încât porţiunea sănătoasă să ajungă mai puternică şi mai sănătoasă, şi să poată rezista astfel bolii din porţiunea care este bolnavă. La fel este şi cu sufletele noastre. Dacă în minţile noastre se află îndoială, să luptăm cu osârdie în inimă şi în suflet, pentru a ne întări credinţa şi, cu ajutorul Domnului, să se vindece şi să se întărească mintea noastră bolnavă. Dacă am păcătuit uitând de rugăciune, să ne grăbim să facem fapte de milostenie, să ne restabilim cucernicia pierdută – şi de la capăt.

(Extras din Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Editura Ileana)

Bucuria duhovnicească ( II )

– Dacă slăbeşte credinţa ce putem face?

– Dacă eşti într-o stare de recrudescenţă interi-oară, sigur slăbeşte credinţa. Să nu slăbească! Chiar şi la sfinţi se constată o viaţă de oscilaţie, o ridicare şi o coborâre. Pentru că, te mai părăseşte harul, ca să nu te mândreşti, să nu spui: „Ia uite eu unde am ajuns!” Te mai părăseşte harul ca să te smereşti. Dar nu trebuie să-ţi pierzi credinţa. Tu trebuie să fii mereu prezent. Că nu rezolvi atât de mult prin rugăciunea care o faci, ci prin harul lui Dumnezeu, că tu vrei cu orice chip ajutorul lui Dumnezeu. Pentru că imediat vine satana să-ţi folosească mintea; nu trebuie să vă speriaţi, el nu se astâmpără. Dumne-zeu ştie ce vrei tu, nu te speria deloc, tu continuă rugăciunea. Dacă ziceţi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcă-tosul”, îl sperie pe dracul. Pentru că este puterea numelui pe care nu o poate suporta satana. Vezi? E lipsă de o trăire interioară şi adevărată, nu raţională. Ar trebui să înţelegeţi singuri lucrurile acestea!

Bucuria duhovnicească ( I )

- Cum să luptăm împotriva duhului tristeţii?

– Să fiţi veseli. Dragă, eu ştii ce vă spun, cu toată siguranţa: ori şi ori şi oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspi-cacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist. Adică nu eşti în stare de nimic – o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul ăsta: „Stai, că este ceva drac aici!” Şi nu acceptaţi.

– Ce să facem să scăpăm de împietrirea inimii?

– Astea sunt lucruri care nu depind de un ajutor din afară. Astea depind de tine. Eu v-am dat o soluţie. Nu să vă mângâiaţi cu faptul că le auziţi. V-am dat un sfat: să fiţi veseli.

Cum să fiu vesel – poate să spună cineva – când nu pot să fiu? Dacă eşti vesel, inima se desface şi ea, este receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund din toate organele noastre pe care le avem. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta şi El în ea, nu este ca orice organ. Inima asta, pe care o avem noi şi bate şi punem mâna pe ea, este un simbol al inimii. Inima este dincolo de ea. Are o profunzime dincolo de conştiinţă. Poartă în adâncul şi în profunzimea ei acel punct extraordinar, pe care l-a făcut Dumnezeu chip şi asemănare, acolo unde spune Mântuitorul: vom veni cu Tatăl şi locaş la el Ne vom face. Asta este chipul şi asemănarea, nu picioarele şi ochii şi urechile. Mintea este un subordonat al inimii.