Bucuria duhovnicească ( II )

– Dacă slăbeşte credinţa ce putem face?

– Dacă eşti într-o stare de recrudescenţă interi-oară, sigur slăbeşte credinţa. Să nu slăbească! Chiar şi la sfinţi se constată o viaţă de oscilaţie, o ridicare şi o coborâre. Pentru că, te mai părăseşte harul, ca să nu te mândreşti, să nu spui: „Ia uite eu unde am ajuns!” Te mai părăseşte harul ca să te smereşti. Dar nu trebuie să-ţi pierzi credinţa. Tu trebuie să fii mereu prezent. Că nu rezolvi atât de mult prin rugăciunea care o faci, ci prin harul lui Dumnezeu, că tu vrei cu orice chip ajutorul lui Dumnezeu. Pentru că imediat vine satana să-ţi folosească mintea; nu trebuie să vă speriaţi, el nu se astâmpără. Dumne-zeu ştie ce vrei tu, nu te speria deloc, tu continuă rugăciunea. Dacă ziceţi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcă-tosul”, îl sperie pe dracul. Pentru că este puterea numelui pe care nu o poate suporta satana. Vezi? E lipsă de o trăire interioară şi adevărată, nu raţională. Ar trebui să înţelegeţi singuri lucrurile acestea!

Iar în legătură cu oscilaţia asta care şi la sfinţi se constată, există un cuvânt la Sfântul Apostol Pavel care spune aşa: aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au vestit vouă învăţătura lui Dumne-zeu, la a căror sfârşit privind, să le urmaţi credinţa (Evrei 13, 7). Adică, la sfârşitul vieţii ei s-au desăvârşit şi au cuvântul puternic şi întreg. Deci, dacă noi suntem în luptă, acum ne ajută harul lui Dumnezeu. Dar luptă este toată viaţa, ne ispiteşte continuu.

Oare să ne rugăm numai când ne ispiteşte satana? Să ne rugăm fără să ne ispitească! Dar, dacă ne ispiteşte şi Dumnezeu îi dă voie, este un prilej în plus să nu mă stăpânească fiara asta nenorocită. Avem nevoie de o stare de prezenţă continuă, căci harul lui Dumnezeu ne ajută. Că nu putem fără harul lui Dumnezeu să ne mântuim. Este cu neputinţă să te mântuieşti, oricât ai fi de nevoitor, numai cu faptele tale, fără harul lui Dumnezeu. Vezi cum i-a spus Sfântului Siluan Athonitul, Hristos: „Gândul la iad şi nădejdea la Mine”. Adică nu te mântuiesc faptele tale; chiar Sfântul Antonie cel Mare spunea că nu se mântuieşte, şi cine era Sfântul Antonie? Faptele omului nu-l mântuiesc fără harul lui Dumnezeu. Spune Mântuitorul: Ceea ce la om este cu neputinţă, la Dumnezeu este totul cu putinţă. L-a întrebat Sfântul Apostol Petru: „Ce facem, Doamne, cine se mai mântuieşte?” Deci, nu faptele noastre ne mântuiesc, ci mila lui Dumnezeu, dar să fim noi prezenţi. Nu meriţi tu atâtea haruri, decât dacă eşti într-o smerită prezenţă.

Uite, Sfântul Chiric cu mama lui, Sfânta Iulita, care era chinuită de păgâni. Sfântul Chiric era mic, până la genunchii lui mamă-sa, şi a zis: „Şi eu cred în Hristos!” Şi i-a trântit ăla o cizmă în burtă şi l-a repezit de zid şi l-a omorât pe loc. Şi-i pus copilul ăla în rândul mărturisitorilor. Sfintele moaşte ale lui Chiric, mititelul acela, cu mare cinste le mişcă preotul.

Vedeţi că într-un cuvânt este cuprinsă toată mântuirea? O stare de dispoziţie interioară, de ce tristeţe? A înviat Hristos! Suntem botezaţi, avem înger păzitor, Dumnezeu ne învaţă: „Cereţi-Mi, că Eu vă dau; cine-ţi dă piatră în loc de pâine? Şi Eu să nu vă dau vouă pâine, puţin credincioşilor? Asta este puţină credinţă! Încercaţi, nu vă lăsaţi deloc! La măsura voastră. Mulţumiţi-vă cu daruri mici, nu cereţi daruri mari; este o greşeală! Un dar pe care îl ai nu e mic, este tocmai ce-ţi trebuie ţie! Dar omul, în nesăbuita lui mândrie şi dorinţă, vrea tot cerul într-o clipă! Nu! Tot cerul este al tău, dacă eşti prezent şi smerit! Nu se poate fără smerenie nimic. Să ştiţi!

Există o carte „Viaţa Sfântului Nifon”. Pe acest sfânt îl caracterizează îndeosebi smerenia. Şi să vedeţi ce descoperire a avut de la Dumnezeu, nici nu vă daţi seama: la moarte au venit sfinţi cuvioşi şi mucenici să-l ia, a venit chiar Mântuitorul. Pentru că el a zis: „Doamne, cât aş fi eu de fericit să vii şi Tu la moartea mea!” L-au luat dinainte, să-şi vadă locul în cer.

Toate aceste lucruri le realizează smerenia. Asta-i singura cale. Dar nu vă desconsideraţi că a făcut Sfântul Nifon şi nouă ne e cu neputinţă. Nu! La măsura ta, străduieşte-te şi tu. Sfântul Apostol Pavel spune: Împărăţia cerurilor se ia cu năvală. La un concurs aleargă mulţi, dar cine aleargă sincer, nu aleargă degeaba. Cine se duce la concurs, să nu se gândească că nu câştigă; toţi câştigă în final, dacă au alergat cinstit, dar doar unii iau premii.

Există pahar mic, pahar mare şi pahar foarte mare, care sunt pline toate. Paharul mic nu-i supărat că nu încape în el cât cuprinde paharul mare. Paharul mic este satisfăcut că este plin. La măsura lui, el a luat premiu, şi-a umplut paharul. Este în funcţie de har şi harul nu se dă decât dacă este omul smerit. Omul, dacă este sincer şi smerit, este plin la măsura lui; este atât de satisfăcut, încât nu-şi mai bate capul că altul ar fi mai fericit ca el.

Frăţiile voastre aţi auzit de Sfântul Ioan, că i se spunea Apostolul pe care-l iubea Iisus. Dar ce, pe ceilalţi nu-i iubea Iisus? Îi iubea, dar Sfântul Ioan Evanghelistul avea o putere mai mare, de a acapara mai multă iubire. Dumnezeu trebuia să-l ţină plin mereu, că era pahar mare. Dar pe toţi Apostolii îi iubea Iisus şi toţi erau plini la măsura lor. Şi atunci nu se mai justifică ticăloasa aia de invidie. Că se constată că niciodată nu te suferă unul care are o viaţă mai slabă decât a ta. Chiar între mireni şi călugări. Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre călugărie că acesta este drumul către care trebuie să vină toţi. Dar nu toţi se pot duce la mănăstire. Nu-i nimic. Rămân acolo ca paharul cu măsura lor şi se desăvârşesc acolo unde sunt. Nu numai călugării se mântuiesc. Ei ţin de cuvântul cel mai înalt, vârf al Scripturii: Vrei să fii desăvârşit? Deci au fost invitaţi. Pentru că poruncile sunt porunci care te mântuiesc şi sunt şi sfaturile evanghelice, care te invită mai mult la desăvârşire. Dar asta nu înseamnă că omul care are nevastă nu se mântuieşte. Orice mântuit este fericit, e înger. Dar sunt ceruri şi ceruri, sunt locaşuri şi locaşuri. Sunt desăvârşiţi à la Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, dar asta nu înseamnă că nu sunt fericiţi şi ucenicii lor, care s-au mântuit; căci orice mântuit este un înger.

sursa: Ne vorbeste Parintele Arsenie Papacioc