Actul recunoştinţei este unul dintre actele principale de iubire. Este aşezat chiar în inima actului de slăvire a lui Dumnezeu - în care, conform cuvintelor Arhimandritului Zaharia din Essex, există un schimb. Mulţumind, facem o jertfă care este întotdeauna inferioară lucrului pe care l–am primit - dar care este ea însăşi o lărgire a inimii omului. Să trăieşti pe bună dreptate în prezenţa şi în comuniunea cu Domnul înseamnă să trăieşti într-o stare de mulţumire constantă; pentru că noi primim de la El tot ceea ce avem - viaţa şi existenţa noastră, toate lucrurile bune, speranţa mântuirii şi bucuria Euharistiei. Oferirea recunoştinţei noastre este confirmarea din inima noastră că noi nu suntem autorii niciunuia dintre aceste lucruri, ci, mai degrabă, beneficiarii - aceia care primesc daruri de la Dumnezeu.
Oferirea inimii noastre în dăruirea recunoştinţei este în sine o acţiune de bucurie şi iubire. Este un mod prin care ne detaşăm de noi înşine şi recunoaştem că adevărata noastră viaţă îşi are centrul altundeva - în Hristos Însuşi.
Suntem, de asemenea, beneficiarii multor lucruri oferite de ceilalţi din jurul nostru. Nimănui nu îi este de ajuns el însuşi. Întotdeauna avem nevoie de cei din jurul nostru (suntem mădulare ale aceluiaşi Trup). Nu există om care să fi făcut totul de unul singur. Privind lucrurile rational, recunoştinţa este o chestiune ce ţine de existeţă – neglijarea mulţumirii, un act de nebunie (de neplinătate a inimii).
Fiind conştienţi de toate aceste lucuri, învăţătura Scripturii, de “a mulţumi întotdeauna pentru toate lucrurile”, devine încă şi mai clară. Noi oferim mulţumiri nu “din când în când” sau “ori de câte ori ne simţim recunoscători”, ci întotdeauna şi pentru toate. O astfel de dăruire este ea însăşi un act de comuniune, este primirea dragostei lui Dumnezeu prin mulţumirea pentru darurile sale. Să refuzăm să mulţumim este o ruptură în comuniunea noastră cu Dumnezeu.
Sfânta Euharistie (euharistie = mulţumire) nu este doar o slujbă simplă care este celebrată în Biserică ocazional sau regulat - ci este descrierea şi revelaţia adevărului în vieţile noastre. Noi am fost creaţi să trăim „euharistic”, întotdeauna mulţumind Domnului.
Nu mi se pare o coincidenţă că Sfântul Ioan Gură de Aur, autorul celei mai cunoscute rugăciuni euharistice din Biserica Ortodoxă, a oferit ultimele sale cuvinte ca o jertfă de mulţumire. Exilat chiar la graniţa imperiului de către un împărat nerecunoscător, ultimele cuvinte ale Sfântului Ioan au fost “Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!