Sfântul Prooroc Ilie

Sfântul Prooroc Ilie a fost cel mai râvnitor pentru Dumnezeu dintre proorocii Vechiului Testament. Viaţa pământească a Sfântului Ilie a fost ca un rug apris. Plin de har şi de adevăr, Proorocul Lui Dumnezeu Îl purta în sine şi nu se intimida în faţa nimănui, ci era demn şi netulburat, iute în mişcări şi aspru în vorbire, iar cuvântul lui cu putere multă „ca făclia ardea“ (Ecclesiasticul 48, 1).

Despre Sfântul Prooroc Ilie, văzătorul de Dumnezeu, ne vorbește Sfânta Scriptură în capitolele 17-22 din Cartea a treia a Regilor și în capitolele 1-2 din Cartea a patra a Regilor, unde ne sunt prezentate câteva evenimente din viața lui pământească, unele dintre ele fiind importante și pentru viața poporului evreu.

Originar din cetatea Tesve, din ținutul Galaadului (ținutul muntos dintre râul Iordan și deșertul arab), Proorocul Ilie a trăit cu aproape 900 ani înaintea lui Hristos, și era fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi, din neamul lui Aaron. Tradiția spune că la naşterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc și, rostindu-i numele (Ilie vine din numele ebraic Elijah care înseamnă ”al cărui Dumnezeu este Iahve-Domnul”), i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi. Încă din copilărie respecta strict toate poruncile Legii și se păzea neîncetat în trezvie, ca în fața lui Dumnezeu, prin rugăciune, feciorie și post, care îi făcură sufletul ca focul și, astfel, detașându-se de grijile lumești, s-a arătat model al vieţii mănăstireşti.

Activitatea sa publică de prooroc-învățător s-a desfășurat în regatul de nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o prințesă păgână feniciană, Izabela din Sidon, care l-a ademenit și pe el să cadă în idolatria zeului fenician Baal. Instigat de soţia sa, regele Ahab a început să-i persecute pe Prooroci și pe toţi oamenii rămaşi credincioşi lui Dumnezeu, construind multe capiști idolești și silind poporul să-l urmeze în rătăcirea lui. Avertizat de Sfântul Prooroc Ilie că din cauza îndepărtării de la Legea lui Dumnezeu va suferi întreg poporul o foamete mare care va dura trei ani și jumătate, regele Ahab nu s-a căit de păcatele lui. Prin confruntarea cu proorocii mincinoși ai lui Baal și prin jertfa de pe muntele Carmel, Sfântul Ilie a arătat regelui și poporului evreu că Dumne­zeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat. Și, prinzând pe preoții idolatri (850 la număr), i-a ucis ca să nu mai înșele pe nimeni. Și foametea a încetat, printr-o ploaie binecuvântată, la rugăciunea Proorocului.

Dar Sfântul Prooroc Ilie a săvârșit multe alte fapte minunate: a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, a văzut pe Dumnezeu în muntele Horeb, a despărțit Iordanul lovindu-l cu cojocul, a coborât foc din cer și a ars pe ostașii ce voiau să-l prindă, s-a înălțat la cer cu trupul într-un car de foc, nepătimind moartea. S-a arătat în slavă alături de Mântuitorul Iisus Hristos pe muntele Tabor, vorbind cu El despre sfârșitul pe care avea să-l împlinească Iisus la Ierusalim.

Înfățișarea lui era simplă și sălbatică, avea părul lung și purta un cojoc strâns la mijloc cu o curea de piele. Desfătarea sufletului său era legea Domnului, pe care Îl asculta cu multă râvnă și al cărui cuvânt îl împlinea fără zăbavă. De aceea și era Ilie bineplăcut Domnului Care i S-a arătat în adiere lină. 

Proorocul Ilie urăște minciuna, nedreptatea, asuprirea, idolatria. E un om dintr-o bucată, nu umblă cu jumătăți de masură, nu acceptă compromisul. Tăios în vorbă și aspru în nevoință, Sfântul Ilie este expresia Judecății dumnezeiești care intervine prompt în mersul istoriei (după Sfântul Maxim Mărturisitorul). Însă fermitatea vieții și a cuvintelor sale veneau dintr-o unire desăvârșită pe care duhul lui Ilie o trăia cu Duhul lui Dumnezeu prin rugăciunea neîncetată. Această vorbire continuă cu Dumnezeu îl umplu pe Sfântul Prooroc de harul și puterea lui Dumnezeu. Prin rugăciune s-a înălțat Sfântul Ilie mai întâi cu mintea, apoi și cu trupul la cer, adică în starea despătimirii și a înduhovnicirii întregii sale ființe. În această stare a fost el înălțat de pe pământ la viața superioară păcatului și morții.

Despre ridicarea la cer a Sfântului Prooroc Ilie, unul dintre trăitorii ”Rugului Aprins” al rugăciunii lui Iisus, scriitorul și medicul fără de arginți Vasile Voiculescu a scris o poezie de o mare frumusețe și profunzime duhovnicească:

Marele vehicul

(28 aprilie 1954, București)

Am aflat cum s-a răpit Ilie,

Oarecând în Ceruri strămutat

Nu de fulgere cu albă vijelie

Nici pe volbura de nori purtat.

Ci l-a smuls din mijlocul mulțimii

Rugăciunea, carul cel de foc,

Căreia, vii flăcări la un loc

Se-nhămară înșiși Heruvimii.

Autor: Arhimandrit Mihail Stanciu, Egumenul Mănăstirii Antim

Lumea Monahilor anul III, nr. 7 (25) Iulie 2009