miercuri, 17 iulie 2013

Inaugurarea unei noi mănăstiri ortodoxe în Spania

Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei anunță inaugurarea mănăstirii de la Vilaller, Spania, ce va avea loc duminică, 28 iulie, prin săvârșirea Sfintei Liturghii, începând cu ora 10.00, de către Preasfințitul Părinte Timotei. Această nouă mănăstire s-a înființat în cadrul Seminarului de la Vilaller situat în Pirineii Spanioli, pe care Don. Joan Piris Frigola, Episcop al Episcopiei de Lleida, l-a dat în folosință Episcopiei noastre în urmă cu un an. În acest timp au fost efectuate o serie de lucrări de reabilitare a clădirii, de către credincioșii din parohiile apropiate, astfel încât s-au asigurat condițiile minime pentru funcționarea mănăstirii.
Edificiul are peste 80 de camere, ceea ce permite ca, pe lângă mănăstire, aici să funcționeze un centru de spiritualitate ortodoxă, unde episcopia va organiza tabere pentru copii, tineri și adulți.

Un comentariu:

  1. Parohul Parohiei Parla-Madrid, roaga pe toti credinciosii, sa contribuie cu obiecte sau mteriale, la infiintarea primei Manastiri Ortodoxe Romane din Spania. Pt aceasta luati legatura cu Parintele Vasile-Eugen Barz, tel 642 898 526

    RăspundețiȘtergere

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!