Trebuie să ne lepădăm de mângâierile pământești, să lucrăm asupra inimii, să ne tăiem dorința de aceste mângâieri, să tindem către Dumnezeu, în El singur să căutăm mângâieri, pe El singur să-L dorim.
Un astfel de suflet, care îl caută cu adevărat pe Dumnezeu, negreșit va simiți în sine Harul Lui și se va veseli întru Domnul în ziua praznicului.
Vă voi da un exemplu: acelea care vin la mine cu dorința nefățarnică de folos duhovnicesc, căutând anume hrana sufletească, aceia o și capătă; ele primesc atât de mult cuvântul meu, încât ele dintr-o dată le vindecă, le întărește, le însuflețește; chiar eu simt o putere care trece în cel ce mă ascultă.
Cele care nu caută mântuirea sufletului ci protecția mea, scăparea de ascultare și celelalte, acelea nu se însuflețesc de la cuvântul meu, ci dimpotrivă, capătă o greutate în suflet, pentru că acest suflett nu caută ce trebuie, ce i se dă.
Dacă până și cuvântul meu este atât de puternic și lucrător în inimile credincioșilor, atunci cât de puternic și lucrător trebuie să fie harul revărsat de Dumnezeu în inimile ce-L caută!
Cum deci să nu mângâie și să nu veselească sufletul care a respins toate mângâierile pământești și care tinde numai către El!…
Arsenie cel Mare petrecea praznicile astfel: încă din ajun, așezându-se în genunchi la asfințitul soarelui și înălțând mâinile spre cer, stătea așa până la asfințitul soarelui; uita că trebuie să mănânce sau să se odihnească de praznic – atât de mare har avea; dar aceasta este o pildă prea înaltă pentru noi. Iată însă altul care ni se potriveștemai bine: aceștia sunt păstorii din Betleem.
Ei s-au învrednicit să vadă pe îngerul care le-a vestit Nașterea Domnului pentru că erau treji, își păzeau turmele; să fim deci și noi asemenea lor, treji, să lucrăm, să ducem ce este al nostru și Dumnezeu nu va înceta să ne mângâie, iar inimile noastre se vor bucura de o bucurie adevărată.!”
Așa și noi dragi credincioși, să ne pregătim pentru a ne învrednici de harul Domnului și binecuvântarea Împărătesei cerești! Și anume să căutăm întru totul să lucrăm poruncile Domnului și să facem Voia Lui, să ne lepădăm de noi înșine, ca să-L primim pe Hrisos înlăutru inimii, iar celelalte ni se vor adăuga nouă, Amin!
din Maica Arsenia, Calea spre vindecarea inimii, Editura Sophia, Bucureşti, 2004
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!