Cum trebuie să ne spovedim?

Mai întâi, repet, să fiţi bine spovediți. O spovedanie este, cum am zice, ca un fel de catehism, adică să te cercetezi mereu: “Ce-am făcut?” Această stare de cercetare este o stare de prezentă. 

Să fiţi bine spovedi! Nu faceţi cu nici un chip o spovedanie aşa, tradiţională, raţională, ci afectivă: “Domnule, asta am făcut!” 

Să spuneţi păcatul cu gustul lui, cu mustul lui, că de multe ori chiar mărturisirea după un îndreptar de spovedanie poate fi o spovedanie raţională. 

Deci, să fiţi bine spovedi! Asta-i taina care mântuieşte! 

Ce iertaţi voi – episcopilor, preoţilor, duhovnicilor – iert şi Eu. Aceste păcate dezlegate nu se mai iau în vedere, spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur, nici la Vămile Văzduhului, nici la Judecata de apoi, unde cel mai mare lucru cu care trebuie să ne prezentăm este dezlegarea de păcate. 

Dă-ţi seama ce uşor poţi să te mântuieşti! Şi te duci la un semen de-al tău să-i spui, la un om, nu la un înger. Nu trebuie să existe ruşine la spovedit. Aceasta este o armă foarte eficace a diavolului, să-ţi dea ruşine la spovedit. 0 spovedanie bună înseamnă să spui tot. 

Dacă te ruşinezi, ascunzi din păcate. Apoi să vă cercetaţi oriunde, să vă controlaţi, că e mare greşeală să nu fii înregistrat în tot ce faci. S-ar putea să repeţi un lucru pentru că n-ai ştiut că l-ai făcut, nu te-ai înregistrat. Urmăriţi-vă pe voi înşivă, înregistraţi-vă paşii şi mintea. Pentru că se poate să te speli pe fată şi să te speli numai la o subţioară, dar pe una să nu te speli, uiţi.

 Dacă eşti înregistrat, te întrebi: “Ce fac, unde merg, cine sunt?” Nu mergeţi la întâmplare, din inerţie simplă. Tu trebuie să ştii că exişti. Dacă tu gândeşti că trebuie să fii bine spovedit, peste tot vei fi un controlat şi vei avea, deci o conduită a vieţii. Plecând de la un lucru care crezi că s-a terminat: “Părinte, sărut mâna, am venit, am spus, acum plec”. Nu, băiete! Pe unde te duci, să te înregistrezi mereu: “Eu am înjurat, am vorbit de rău, m-am mândrit etc.”.

Chiar vă rog să notaţi păcatele atunci când le-aţi făcut, cel mai mare lucrul ăsta ar fi. Nu faceţi pe eroii: “Lasă că ştiu ce să spun acolo!” Poţi să spui şi împrejurarea în care ai făcut lucrul, pentru ca să se uşureze, ori să se agraveze fapta. Să nu vă apuce moartea, aş putea spune, să nu vă apuce seara fără să fiţi spovediţi. 

Nu ţineţi la faptul că va scrie despre voi că “A murit fără lumânare!” Lumânarea nici nu ajută, nici nu acuză. Nu păstraţi un păcat ascuns sau spus sucit, sau spus oarecum. 

Bunăoară la cei căsătoriţi, la unul din soţi îi place o altă persoană şi cedează în inima lui. Când sunt împreună ca soţ şi soţie, şi cel care a cedat în inima lui îşi închipuie că trăieşte cu persoana aceea, face un păcat subtil de curvie. N-ai nevoie să laşi impresie bună duhovnicului. 

Duhovnicul se simte bine când îi spui cele mai urâte păcate, pentru că are bucuria că te-a uşurat şi te-a scos din adânc de ape. Tu eşti la doi metri adâncime în apă, de ce îi spui că eşti numai la jumătate de centimetru? Spovedeşte-te curat. N-are nevoie duhovnicul ca să te lauzi tu pe tine. Şi pe urmă, vă mai spun şi altceva, el este plin de har şi te simte, nu este prost, îşi dă seama. 

Credeţi că Dumnezeu a făcut duhovnic pe oricine? Şi atunci, te simte şi, delicat, poate să-ţi spună: “De ce mă minţi, măi frate?” 

Pentru că duhovnicul nu poate să-ţi lase impresia că-ţi cunoaşte ţie păcatele. Îi descoperă Dumnezeu într-un fel, că te dai tu de gol. Şi pe urmă nu ne interesează atât de mult părerea duhovnicului, ne interesează că tu ai reuşit să te salvezi în loc să te nenoroceşti. 

Pentru că, fraţii mei, ori la spovedit să spui păcatele, pentru iertare, ori la Judecata de apoi pentru pedeapsă ele se vor vădi, dar nespuse nu rămân! Asta să ştie toată lumea. Şi duhovnicul va fi de fată acolo, la judecată, unde n-ai ce să mai zici, şi nici el.

din Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Arhim. Arsenie Papacioc,editura Eikon, Cluj-Napoca