miercuri, 25 decembrie 2013

Scrisoarea pastorala a Înaltpreasfintitului mitropolit Iosif la sarbatoarea Nasterii Domnului, 2013

† IOSIF, prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. Iubitului cler, cinului monahal şi dreptslăvitorilor creştini din această de Dumnezeu păzită Arhiepiscopie, har, milăşi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi părintească binecuvântare !


“Cu adevărat Domnul vine întru ale Sale prin nașterea cea uimitoare,
ca să unească cu Sine iarăși pe cei ce se înstrăinaseră din desfătarea raiului.
Să-L primim pe Dânsul, născându-Se în peșteră.”
(Cântarea a VIII-a, Canonul Înainteprăznuirii Nașterii Domnului)

 Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi,

Dăm slavă lui Dumnezeu căci iată putem din nou să fim părtași în Biserică la marea taină a Nașterii după trup a Fiului lui Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos, în peștera devenită grajdul celor necuvântătoare dar și cer în același timp, în cântarea îngerilor. Nașterea minunată a Cuvântului și Fiului lui Dumnezeu astăzi o mărturisim lumii întregi.

Proorocii Vechiului Testament au văzut mai înainte și au vestit lumii taina mântuirii noastre prin Fiul Celui Preaînalt Care Se va naște din Fecioara în Betleemul Iudeii, Mesia Cel așteptat : « Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni Împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele » (Facere 49, 10). Aflaţi mai multe »

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!